Pana nu demult, cea mai mare “gatuire” in performantele unui sistem era largimea de banda intre procesor si memorie si diferentele mari intre frecventa de functionare a procesoarelor si frecventa de lucru a memoriei.

Adica, un sistem Pentium 4 la 3 Ghz era “franat” de o memorie lenta la 200Mhz (DDR 400) spre exemplu. De ce ? Pai, e simplu de inteles: un transfer de date intre CPU si RAM, obliga procesorul sa astepte pana se termina transferul (echivalenta a 15 instructiuni in gol – NOP). Desigur ca in tehnologia de astazi procesorul nu sta chiar degeaba, are de efectuat instructiuni in paralel pentru alte procese, transferurile se fac prin DMA ceea ce elibereaza CPU-ul de asteptare etc. , insa totusi se ocupa DMA-ul pe perioada transferului.

Astazi largimea de banda a ajuns la 64 de biti de la 8 biti cat era la inceputurile PC-ului si chiar la 256-512 biti in placile video!

Totusi, in ultimul timp, frecventele de lucru ale memoriilor au urcat foarte mult, ajungand la frecvente apropiate de cele ale procesorului, pana la 2 Ghz. Memoriile care lucreaza la asemenea viteze sunt din ultima generatie, DDR3, insa destul de scumpe deocamdata avand in vedere ca PCB-urile sunt pe 6 straturi , asemanatoare cu cele folosite pentru placile video foarte performante.

Cea mai rapida memorie la ora actuala DDR3 este “promisa” de la Kinston Technology cu modelul HyperX PC3-16000 (KHX16000D2K2/2G) , care ruleaza la frecvente intre 2 Ghz si 2.13 Ghz. Performanta de 2.13 Ghz a fost obtinuta utilizand o placa de baza “motorizata” cu chipsetul nForce 790i de la Nvidia.