Polovragi, cetate geto-dacica aproape necunoscuta
Pentru turisti, Polovragi inseamna manastirea cu acelasi nume, pestera fara fund in care se spune ca a stat, timp de trei ani, insusi Zamolxis si Cheile Oltetului, de o salbaticie care atrage multi iubitori de natura. Putini romani si chiar gorjeni stiu insa ca, deasupra pesterii, pe o platforma a Muntelui Padesul, ce strajuieste si acum zona de pe malul estic al raului , in secolul II- I inainte de Hristos a existat una dintre cele mai importante cetati geto-dacice din zona Carpatilor Meridionali. Sapaturile arheologice din anii 70 – 80 facute de profesorul Floricel Marinescu de la Muzeul Militar Central din Bucuresti au scos la iveala, de sub stratul de pamant si de vegetatie care s-a asezat desupra, zidurile cetatii geto- dacice de la Polovragi, construita in secolele II –I i. Hr., atat pentru refugiul unui trib dacic ce traia pe terasa Oltetului, cat si pentru apararea de romani a drumului de plai ce trecea prin Cheile Oltetului peste munte, prin Pasul Urdelor, spre cetatea de resedinta a Daciei, Sarmisegetusa, din Muntii Orastiei.
Drumul cu pricina, folosit de pe timpul dacilor si marcat pe harta DJ67C Novaci- sugag- Sebes a fost refacut de nemti in Al II- lea Razboi Mondial, dar acum e lasat in parasire, fiind practicabil doar cu masini puternice de teren. De asemenea, putini stiu ca el este cel mai inalt drum alpin din Romania, cunoscut sub numele de Trans-Alpina, fiind foarte greu de parcurs, chiar imposibil pe timp de iarna, insa legenda spune ca dacii puteau ajunge la Sarmisegetusa si prin galeriile Pesterii Polovragi, care ar traversa muntii pana in Ardeal. in prezent, legatura dintre Cetatea Polovragi si Sarmisegetusa nu se mai poate face prin pestera, pentru ca nimeni nu mai stie drumul, dar legenda spune ca aici ar fi ascuns un mare tezaur al dacilor, fapt care face sa fiarba in vene sangele cautatorilor de comori, care continua sa sape atat in pestera cat si la cetate, cu toate ca, pana acum, nu au gasit nimic.
Cetatea acum
Unii spun ca cetatea s-ar fi numit Arcina, potrivit unei inscriptii ce ar fi fost gasita acolo in timpul sapaturilor arhreologice, dar, dupa cum ne-a declarat Gheorghe Calotoiu, director adjunct al Muzeului Judetan de Istorie “Alexandru stefulescu” din Gorj, care a participat la sapaturi din partea muzeului, acestea erau niste falsuri, singura denumire acceptata de specialisti fiind “Fortificatiile geto-dacice de la Polovragi“. Acum, la aproape 30 de ani dupa ce s-au facut sapaturile care au scos la iveala zidurile cetatii, nu se mai vad decat niste movile de pamant acoperite cu vegetatie, dar locul se stie sigur.
Cetatea atunci
Cetatea de refugiu a localnicilor era in punctul Crucea lui Ursache, obiectiv ce domina platoul calcaros, fiind vizibila din satul Polovragi. Aceasta e cioplita din piatra dura, fiind o marturie a existentei Capitanului de Plai Ursache, care a condus ostile si a asigurat linistea in zona la sfarsitul sec. al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea. Atacul direct era foarte dificil, deoarece singura cale de acces e o poiana lunga de circa 300 m si lata de 40-60 m, la al carui capat vestic se ridica un mamelon cu pante abrupte, aparat dinspre Vest si Nord de prapastia Cheilor Oltetului si de rape abrupte, pe care se afla fortificatia “Cetatuia”, loc mai inalt unde statea de veghe comandantul cetatii. Daca reuseau sa urce la pana aici, dusmanii ar fi trebuit sa treaca mai intai de acest punct strategic bine aparat, ca sa poata ajunge apoi in partea de sud, la cetatea de refugiu pentru populatie aflata pe un platou de 5-6000 mp, fiind nevoiti sa treaca pe o sa ingusta si puternic denivelata, neexistand un acces direct la cetatea civila. Tot aici este “Oborul Jidovilor“- o dolina uriasa adanca de 2,5 m. cu peretii abrupti despre care se spune ca ar fi functionat ca staul pentru vitele oamenilor preistorici. si astazi ea serveste, primavara, inainte de urcatul oilor la munte, ca obor pentru oile localnicilor.
Vestigii
Potrivit cartii “Marturii arheologice in Gorj” (autori Gheorghe Calotoiu, Ion Mocioi, Vasile Marinoiu), materialul arheologic cel mai numeros care a fost recoltat il constituie fragmentele de ceramica lucrata prin netezire cu mana sau la roata. De asemenea, s-au descoperit obiecte metalice (piroane, cutitase, varfuri de sageti, pinteni, catarame, fibule), trei monede republicane romane din deceniul IX al Secolului I i.Hr. si doua grecesti (una de tip Dyrhachium si alta de tip Apollonia, din Sec. II-I i.Hr.). Cea mai importanta piesa este, insa, o placuta dreptunghiulara din bronz avand dimensiunile 101*66 mm, ce este lucrata in basorelif pe ambele parti: “Pe avers, central, este redat un calaret vazut din profil, inaintand spre stanga; este barbos, poarta pantaloni stramti, un fel de camasa, pe umeri ii flutura o mantie si pe cap are o boneta rasfranta in fata. Armasarul, redat proportional mai mic decat natural in comparatie cu calaretul, merge la pas, fapt ce contrasteaza cu mantia care flutura. La stanga si la dreapta calaretului, privind spre el si salutandu-l parca cu mana dreapta ridicata, sint doua personaje identice, redate din profil, cu fizionomia si imbracamintea corespunzatoare lumii clasice greco- romane. Pe reversul piesei este redata “ansa lunata”, in centrul careia se afla un kantharos incadrat de doua pasari, probabil doi cocosi. Totul este incadrat intr-un chenar de semiove.” Una dintre interpretarile acestei piese este contactul unei capetenii geto- dacice cu romanii. Din pacate, aceste piese nu au fost expuse la muzeul din Targu Jiu, ci au fost duse la Muzeul Militar Central Bucuresti, care a finantat cercetarile, cetatea avand in special caracter militar.
Sursa: Vertical
Preluat de pe : tg-jiu.ro
1 Trackback(s)